joi, 27 februarie 2014

ABC-ul alăptării

Alăptarea este importantă!
E importantă pentru sufletul nostru și foarte importantă pentru copil. Din păcate, în ultima vreme aud din ce în ce mai multe mămici care pun întrebări ce nu ar trebui să existe la acest capitol. Și asta pentru că sursele de informare sunt la îndemâna oricui. În ziua de azi, expunerea la internet este covârșitoare pentru femeile din toate mediile sociale, cu sau fără studii, din mediul urban sau rural. Internetul nu discriminează. Am ajuns în era în care informația este la un click distanță. 
Cu toate astea, ignoranța la capitolul alăptare este la cote alarmante. Mă gândesc de mult să centralizez un ABC al alăptării, câteva liniuțe care, citite înainte de naștere, pot transforma o experiență anevoioasă de alăptare într-o poveste de succes. 

Sursă foto

ABC-ul alăptării 

- În primul rând trebuie spus că Organizația Mondială a Sănătății recomandă "alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării până la 2 ani și peste". Asta înseamnă că bebelușul nu va primi apă, ceai, sucuri de fructe sau legume, cereale sau alte solide până la 6 luni. 

- Toate femeile au lapte! Laptele matern se produce pe sistemul cerere-ofertă: copilul stimulează sânul, care produce lapte. Sunt foarte puține femei care nu pot alăpta din motive medicale - aproximativ 2% dintre femei. 

- Alăptarea se face la cerere. Nu la program! Deoarece laptele matern se digeră mult mai rapid decât laptele praf, copilul va cere mai des. De asemenea, nu uita că, la începutul vieții lor, bebelușii au stomacul foarte mic, de aceea ei mănâncă puțin și des. 

- Colostrul este primul lapte și este produs de glandele mamare încă din sarcină. Acesta este esențial pentru sistemul imunitar al bebelușului. Copilul trebuie pus la sân din prima oră de viață - el va avea ce să sugă! Nu suplimenta cu lapte praf așteptând "să vină laptele".

- Nu restricționa timpul pe care bebelușul îl petrece la sân. Există perioade de creștere fizică accelerată numite pusee de creștere când bebelușii vor să stea la sân non stop. În aceste perioade, ei sunt de regulă mai agitați decât de obicei, au treziri nocturne mai frecvente și petrec majoritatea timpului la sân. Copilul trebuie alăptat chiar dacă a terminat de mâncat în urmă cu 10 min.
  Puseele de creștere sunt previzibile și au loc în jurul vârstei de 1 săptămână de viață, apoi la 2-3 săptămâni, 4-6 săptămâni, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni. La finalul unui puseu în general veți constata că bebelușul a făcut o nouă achiziție, este mai prezent, iar producția de lapte a mamei s-a mărit conform noilor nevoi ale bebelușului. 

- La câteva zile de la naștere se instalează lactația. Sânii vor deveni plini, fierbinți, puțin dureroși și sensibili. Aceste simptome sunt normale și vor trece în 2-3 zile. Poți chiar să faci furia laptelui, adică simptomele de mai sus vor fi agravate. Furia laptelui este de fapt un edem vascular și nu înseamnă că ai „canalele blocate”. Nu lăsa asistentele din spital să îți „desfunde canalele” prin proceduri dureroase!

- Atașarea copilului la sân este esențială! O atașare bună va asigura un supt corect, copilul va bea suficient lapte, iar mama nu va simți nici un disconfort în timpul alăptării. O atașare corectă se obține așa:

- În caz de răni ale sânului, pentru o vindecare cât mai rapidă sunt foarte bune băile de aer la sâni, lapte matern pe sfârc și areolă după fiecare supt și lanolină sau alte remedii naturale. Nu folosi unguente pline de chimicale, cum ar fi Garmastan! Remediile naturale nu trebuie spălate de pe sân înainte de următorul supt. Nu opri alăptarea dacă ai ragade mamare sau alte tipuri de răni, nici chiar dacă ele sunt sângerânde! 
  Dacă rănile persistă mai multe zile și dacă ele dor pe toată durata suptului sau chiar între supturi este bine să: verifici atașarea, încerci mai multe poziții de supt până găsești una confortabilă pentru tine și bebeluș, verifici bebelușul de fren lingual. Citește mai multe detalii despre tratamentul rănilor de sâni aici.

- Folosește cu precauție sau deloc, dacă este posibil, suzeta, protecțiile de sân din silicon și biberoanele. Acestea pot zădărnici alăptarea și pot provoca confuzia sânului.

- Greva suptului poate apărea în general după 3 luni, când bebe începe să descopere lumea. El devine atât de interesat de tot ce descoperă sau atât de preocupat să își exerseze noile achiziții încât refuză sânul. Această etapă trebuie acceptată cu răbdare, e bine să reduci stimulii la minim și să încerci cu blândețe să îl ajuți pe bebe să sugă. E posibil ca el să vrea să sugă când este abia trezit sau pe punctul de a adormi. În general, copiii care fac greva suptului recuperează noaptea mesele pierdute ziua.

- Foarte multe medicamente sunt permise în alăptare! Nu este necesară întreruperea alăptării dacă apare necesitatea unui tratament medicamentos al mamei, ci doar găsirea variantei de tratament compatibilă cu alăptarea. 
Înainte de a lua orice medicamente verifică compatibilitatea lor cu alăptarea aici:
http://www.e-lactancia.org/en/
sau aici:
http://toxnet.nlm.nih.gov/

- Bebelușul nu trebuie cântărit înainte și după supt. Proba cântarului nu face decât să te bulverseze și este irelevantă. Nu este indicată nici măcar cântărirea zilnică a bebelușului. Evoluția greutății bebelușului trebuie urmărită la intervale mai lungi și, în general, analizată în contextul stării sale generale.

- Fiecare bebeluș este unic și evoluează diferit. Dacă bebelușul tău nu a luat în greutate într-o perioadă dată atâta cât spun graficele încearcă să ai o viziune de ansamblu asupra evoluției lui. Dacă el mănâncă la cerere, udă scutece, îi cresc unghiile, este vesel și activ, face achiziții psiho-motorii atunci probabil că ăsta e ritmul lui de creștere!

Alte recomandări:
- Când vrei informații despre alăptare asigură-te că le primești din surse sigure: recomandările organizațiilor internaționale, consilieri în alăptare acreditați IBCLC, consultanți La Leche League, site-uri de încredere. 

- O informare corectă și completă este cea mai bună cale de a avea succes în alăptare! Cu siguranță că cei din jur îți vor doar binele, însă din păcate informațiile generale la acest capitol nu sunt la zi, de aceea trebuie să știi să cerni informația. 

- Alege un medic pediatru pro-alăptare. Dacă ai optat deja pentru un pediatru și constați că acesta are scăpări la capitolul alăptare este bine să mai cauți. Astfel te asiguri că ai toată susținerea în demersul  atât de important al alăptării. 

- Vorbește cu soțul despre alăptare și asigură-te că și el are toate informațiile. Încearcă să îți găsești un grup de mămici prietene sau o comunitate on-line de mămici care are aceeași viziune ca și tine asupra creșterii și alimentației copilului. Vor veni și momente când vei avea nevoie de susținerea lor! 

Câteva resurse de mare preț unde vei găsi răspunsuri la întrebările despre alăptare:
- http://alapteaza.wordpress.com/ - inițiativa unui grup de mame curajoase pe care le admir și le respect
- http://atasatlasanulmamei.blogspot.ro/ - blogul lui Rox Duduș, consultant în alăptare La Leche League
- http://www.llli.org/ - site-ul international La Leche Leagure
- https://www.nbci.ca/ - site-ul clinicii de alăptare a dr. Jack Newman, cel mai reputat specialist în alăptare la nivel internațional
- http://kellymom.com/
- http://www.thealphaparent.com/
- http://drjaygordon.com/


Alăptarea este minunată și ușoară dacă ai informațiile potrivite. Așadar nu înceta să te informezi la acest capitol și pune copilul la sân! Mult succes!

miercuri, 19 februarie 2014

Libertate de gravidă

Când l-am cunoscut pe Alin am fost cucerită rapid de viziunea lui asupra familiei. Avea (și are) o blândețe și o grijă desăvârșită în ceea ce ne privește. Nu e de mirare că unul dintre primele aspecte pe care le-am discutat a fost copiii. Împărtășeam aceeași dorință mare să facem 3 copii! Mai târziu am decis să-i facem împreună.

Vestea că sunt însărcinată nu ne-a luat prin surprindere. Încercasem preț de ... două săptămâni :-). Eu am tremurat, Alin a plâns. Și în noaptea aia nu am mai dormit! 
Așa a început aventura sarcinii mele.
Primul trimestru a fost puțin ciudat. Mă simțeam de parcă aș fi avut un prieten imaginar. Ceva creștea în mine dar fizicul meu rămânea neschimbat. Prima emoție reală din sarcină, în afară de aflarea veștii, a fost să aflu că vom avea un băiețel. Îmi doream cu ardoare o fetiță. Vroiam să o îmbrac cu rochițe minunate și să îi fac codițe. Mi-o imaginam o finețe, nu baiețoiaca ce am fost, mi-o doream delicată și sofisticată. Cam mult să ceri de la un copil, nu? Așa că, în întunericul camerei de ecografie, am fost anunțați cu emfază și "cu siguranță" că embrionul este de sex masculin. Deși nu-i vedeam chipul, îi simțeam energia lui Alin: jubila! Pretinsese că îi este indiferent însă vanitatea lui bărbătească cerea un moștenitor care să îi ducă numele mai departe. Am trăit dezamăgirea cu un nod în gât: dacă până atunci nu mă putusem conecta deloc cu viața care creștea în mine, acum îmi venea cu atât mai greu. Îmi părea rău că sunt așa dezamăgită, nu mi se părea corect față de bebelușul din burta mea, dar nu puteam altfel.
Încetul cu încetul am început să absorb vestea. Toată lumea îmi spunea că sunt mamă de baieți. Adică nu unul, ci mai mulți. Mi se prevestea (și încă mi se mai prevestește) că o să am doar băieți. Până la finalul sarcinii am ajuns să nu îmi pot imagina să am altceva decât un băiețel!
Din momentul când Andru a început să lovească am început cu adevărat să îmi trăiesc sarcina. Îmi doream să strig la toată lumea: am un copil în burtă și lovește! Eram în ședințe și îl simțeam pe bebe dând din mâini și din picioare și îmi venea să chicotesc: market share, lansări, inovații, promoții, stocuri?!? Fraților, am un suflet care crește în mine și nimic altceva nu mai contează. Exact asta începusem să simt: că numai noi trei contăm și că avem nevoie de insula noastră. 
Tot atunci am început să somatizez. Nu am avut nici o zi de disconfort legat de sarcină, însă pe fond emoțional începuse să mi se facă rău fizic când asistam sau eram parte la o discuție tensionată, agresivă. Atunci mi-a devenit clar că nu pot să muncesc până la finalul sarcinii. Și că nici nu îmi mai doresc asta, așa cum credeam la început. 
Concediul mi-a priit de minune dintr-un motiv simplu: nu știu să mă detașez de muncă în weekenduri sau vacanțe, continui să visez deadline-uri și promoții. Și asta mi s-a întâmplat și în concediul de maternitate: am continuat să fiu conectată mult după ce nu am mai muncit. Totuși, până am născut aveam mintea liberă.
Statul acasă în cocediu a fost exact ... concediu de odihnă. Odihna dinaintea venirii copilului. Realizam că am nevoie de perioada asta cu mine, dar și cu Alin. Am avut timp de toate: liste de cumpărături inutile pentru copil, informare despre alăptare, întâlniri cu alte gravide și cu prietenii. Mi-a plăcut!
Perioada sarcinii a fost una perfectă, cea mai fericită perioadă a vieții mele până să îl avem pe Andru. Fizic am fost perfectă. Am scăpat de grețuri și oboseală și am avut un tonus perfect. Am făcut sport toată sarcina, m-am plimbat, am călătorit, am urcat pe munte, am fost liberă. Și am fost răsfățată! 
In ultimele trei luni de sarcină, Andru a fost un companion neașteptat de activ. Dădea din mâini și din picioare în fiecare zi aproape încontinuu. De pe atunci ne întrebam de unde găsește atâta energie și ne gândeam cât de activ va fi odată ce se naște. Și așa e și acum, ca și în burtică: într-o continuă mișcare. 

Credeam că ceea ce te împlinește ca și femeie, oricât de siropos ar suna, este nașterea și experiența maternității. Însă trebuie să spun că și gravidia e o perioadă împlinitoare. Poate și pentru că am trăit-o foarte îndragostită, foarte fericită, foarte protejată. Norocul nostru că durează 9 luni, avem timp să ne obișnuim cu gândul că vom fi mame! Și cu toate astea, nici 9 ani n-ar fi suficienți pentru schimbările dramatice ce se produc în viețile noastre când naștem. 9 luni magice!


 Foto: Daniel Chindea și cum se vede dragostea noastră prin ochii lui

duminică, 16 februarie 2014

Despre așteptări și alți demoni

Tot citesc în ultima vreme despre așteptări.
Da, așteptările nerealiste despre ce înseamnă să ai un copil transformă lucruri normale pe care le trăiești cu un bebeluș în adevărate drame. Vasăzică nu e suficient că suntem date peste cap după ce naștem, supra-sensibile și pe alocuri depresive, iritate și iritante, cu hormonii dezechilibrați. Nuuuuu! Mai trebuie să ne și spună toată lumea că bebelușul ar trebui să doarmă toată noaptea, să ceară de mâncare la minim 3 ore, să nu cumva să plângă și să avem și timpul nostru de intimitate cu iubitul că doar copilul nu trebuie să ne schimbe relația!

Din păcate, multe așteptări sunt auto impuse. Viitoare mame, nu încercați asta acasă!
În timpul sarcinii, ca orice gravidă conștiincioasă, am citit. Despre copii, cum să-i naști, cum să-i alăptezi, cum să-i crești. Și mi-am creat o imagine idilică despre ce înseamnă să fii mamă.
Avea să fie cum nu se poate mai relaxant! Concediu de maternitate, timp liber, un copil frumos și o armonie cotidiană perfectă.

Îmi imaginam cum o să-mi scot pruncul în parc în fiecare zi într-un cărucior frumos. Mă și vedeam pe o bancă legănând căruciorul cu piciorul, cu o carte în mână. De când așteptam să recuperez cu cititul! Iar el urma să doarmă. Am avut o singură tentativă de a ieși singură cu Andru în cărucior. Nereușită. M-am oprit din bancă în bancă, l-am luat în brațe, l-am drăgălit și l-am pus la sân. De atunci am căpătat o fobie față de cărucior. Urmarea: l-am purtat în sling, wrap și acum SSC. Copilul meu a fost alăptat în fiecare zi în parc până la aproape 3 luni. Nu am citit mare lucru stând pe bancă, însă am citit destul în mers, cu el în brațe. Iubesc să îl port!
Îmi imaginam cum o să îl culc de mai multe ori pe zi, iar în timpul somnului lui eu voi avea timp de toate. Casă, masă, citit, dușat, manichiurizat. Hahahaha! M-am ales cu un copil care nu doarme sau adoarme foarte greu și ca să rămână adormit trebuie să fiu acolo. Nu puteam să concep, înainte de a-l naște, să doarmă la noi în pat. Eram convinsă că va dormi exclusiv în pătuțul lui. Îmi spuneam că nu ne va "invada spațiul intim al cuplului nostru". Acum doarme cu noi în pat de mult.
Nu mă gândeam că nu voi avea timp să mă rimelez înainte de a pleca în parc. Sau să îmi fac manichiura săptămânal. Sau să ies la o cafea. Sau să îmi pregătesc o salată pentru prânz. De unde să știu că în primele 5 luni nu voi avea timp decât să îmi țin pruncul în brațe și să-l îngrijesc?
Credeam că vacanțele în doi vor rămâne prioritatea noastră. Nu concepeam să nu plecăm undeva noi doi pentru a ne reconecta. Cum copilul se pare că e un full time job, părea evident că trebuie să îți mai iei și concedii de la el. Lesne de înțeles că acum nu îmi pot imagina să plecăm undeva fără el în următorii ani, el fiind alăptat și fiind sufletul nostru. Și plănuim o vacanță în trei cât mai curând!
Îmi imaginam că voi alăpta până la 1 an, atunci când ar urma să mă întorc la muncă. Și că ocazional ar merge și un biberon de lapte praf pentru ca noi doi să putem avea escapadele noastre mult râvnite în mintea mea. Ca să nu renunțăm la timpul nostru în doi, să putem vedea un film sau un teatru, să fim singuri. Andru nu a primit niciodată biberon. Nici nu va primi. Iar alăptarea va continua, probabil, atâta timp cât el va dori.

Pe măsură ce viața noastră în trei se derulează îmi mai amintesc câte o așteptare "înșelată" și zâmbesc. Toate aceste așteptări înșelate mă fac fericită. Relația cu copilul meu e firească, naturală. Am reușit, după o luptă serioasă cu mine însămi, să fac ce îmi spune sufletul și instinctul și să uit de norme și cutume. Să mă resetez și să îmi acordez așteptările după copilul meu. Un copil real, frumos, al meu. Un copil de catifea, nu de tinichea!