vineri, 8 august 2014

Alăptarea după 1 an

Odată cu debutul Săptămânii Mondiale a Alăptării 2014 (1-7 august), eu și Andru am aniversat 1 an de alăptare frumoasă.
Deși, pe măsură ce Andru a crescut, frecvența și aviditatea cu care mă informam pe tema alăptării au mai scăzut, subiectul a rămas în continuare în centrul atenției noastre.  De altfel, întreaga familie extinsă și prietenii s-au obișnuit cu realitatea alăptării - este ceva natural la întâlnirile noastre ca Andru să sugă oricând.

Alăptarea a fost pentru noi un parcurs lin, ceva ușor și natural. Cred că secretele succesului au fost două. Numărul 1: o informare temeinică înainte și după naștere - am știut că am destul lapte, că trebuie doar să îl pun la sân ori de câte ori cere, ce înseamnă o atașare corectă, importanța suptului de noapte, riscurile biberonului/suzetei, că există pusee de creștere și multe altele. Toate cunoștințele acestea mi-au fost esențiale în cultivarea unei încrederi mari în capacitatea mea de a-mi hrăni copilul exclusiv cu lapte matern, dar și în capacitatea bebelușului de a mă ghida în tot acest proces adesea dificil pentru o proaspătă mamă. Numărul 2: faptul că am apelat, încă din maternitate, la un consultant în alăptare. Ea mi-a confirmat că tot ceea ce fac este bine, că bebe se atașează corect și totul decurge conform planului. Aceste confirmări au fost importante pentru că, deși m-am informat temeinic, cum spuneam, m-am confruntat cu temerile inerente venite la pachet cu situația de o noutate covârșitoare: un bebeluș mic și neajutorat care trebuia hrănit exclusiv din corpul meu. Nu aș neglija nici presiunile și informațiile contradictorii cu care am fost bombardată la început de personalul din maternitate și de oricare altă persoană cu care intram în contact.
Așa că problemele cu care ne-am confruntat nu au părut nicicând insurmontabile, am știut mereu că am resursele pentru a le depăși cu succes. Și în afară de câteva situații de canale blocate și refuzul unuia dintre sâni nu am avut alte probleme reale. Andru a avut o creștere în greutate fulminantă în primele 6 luni, a făcut achizițiile specifice vârstei cu rapiditate, a fost mereu vesel și prezent, nu a avut colici. Dacă ar fi dormit mai mult aș fi crezut că am un copil perfect! ☺

Prin urmare, am tras concluzia că alăptarea e simplă. Un act ancestral, perfect natural, o comuniune perfectă între mamă și bebeluș. Eram convinsă că orice femeie poate reuși cu informațiile complete și puțină răbdare. Recunosc și că această convingere, precum și succesul nostru facil, mă făcuse să judec cu prea multă ușurință pe mamele ce nu alăptau exclusiv. Dădeam ochii peste cap când auzeam întrebarea „mai ai lapte?” și judecam aspru neștiința la acest capitol. Mă credeam o mamă mai bună decât cele care nu alăptează și îmi plăcea „secta” exclusivistă din care credeam că fac parte. 
Dar, ca și multe alte „convingeri” de care nu mai sunt așa convinsă acum, după 1 an, mi-am reconsiderat opinia și despre alăptare. Experiența vine și cu un plus de echilibru. Am cunoscut tot felul de mame de când îl am pe Andru. Mi-a fost dat să văd multă indiferență la capitolul alăptare, dar și multă suferință. Nu de puține ori, eșecul în alăptare doare nespus. Până la urmă am înțeles că nu contează motivele pentru care nu ai succes, deznodământul eșecului e la fel de devastator. Și am mai înțeles că alăptarea nu este singura măsură a unei mame. Am încetat să mai discriminez și acum mă simt doar... norocoasă. Îmi dau seama că alăptarea nu e mereu un dat, ci un dar. 

Cum e alăptarea unui copil de 1 an? Minunată! E dragoste pură! El comunică acum cu mine în timp ce suge, râde, mă mângie, mă privește în ochi și se abandonează. E singurul moment când se oprește din goana permanentă în care e - un copil super activ care de multe ori nu stă locului nici chiar când suge. Încă mă mai emoționează febrilitatea cu care mă caută zi și noapte. Faptul că încă îi mai sunt suficientă și indispensabilă eu. Alăptarea e modalitatea perfectă de reconectare dacă suntem despărțiți pentru câteva ore, relaxarea dinainte de somn și răsfățul de după, panaceu universal pentru orice nemulțumire sau suferință. E parte integrantă din viețile noastre și n-aș da-o pentru nimic în lume! 
La fel ca și acum 1 an, iubim alăptarea! 

Andru, 2 luni jumătate


vineri, 1 august 2014

1 an

Acum un an a început totul... aventura de a fi mamă. Da, da, știu, ați mai auzit clișeul ăsta de o mie de ori. „Aventura de a fi mamă”. Într-un mod caraghios, nu credeam că o să îl folosesc vreodată. Dar da, e chiar o aventură. Experimentezi încontinuu, fără șă știi ce surprize îți rezervă ziua de mâine. Dacă nici asta nu e aventură, atunci ce e?
Mereu am avut o aplecare maternă, am în mine o tendință greu de stăpânit de a proteja. Și mereu mi-am dorit copii. Doi sau trei, făcuți devreme. Nu m-au pasionat copiii altora dar mi i-am dorit pe ai mei cu ardoare. 
Așa că l-am făcut pe Andru! Și nici o aplecare maternă nu m-a pregătit pentru ce avea să fie cu adevărat maternitatea! A fost un an ca un rollercoaster, un an ușor și greu, frumos și nesuferit , iar eu - echilibrată și labilă. Agonie și extaz! 
A fost un an extraordinar. Am început să mă descopăr, să aflu cine sunt cu adevărat. Să muncesc la mine, să lucrez cu mine. E greu de crezut că un mic omuleț te poate pune față-n față cu tine aproape brutal. 
Am constatat cu stupoare și că un copil nu leagă nimic. Dar poate cu ușurință să scindeze. Dacă nu ai ce-ți trebuie în cuplu, vezi-ți de treabă și nu fă copii! Cea mai mare bucurie din viața unui cuplu e și cea mai mare provocare. Mi-a plăcut ce am descoperit la noi doi după ce am depășit tumultul începutului.

Apropos de început... ce cronologie bizară a avut primul an al lui Andru în sufletul meu! Debut calm, și după aceea furtună. Și realitatea că nimic din ce e valabil astăzi nu e obligatoriu să mai fie valabil și mâine. Azi a dormit toată noaptea? Mâine noapte se va trezi de cinci ori. Azi a mâncat o farfurie de ciorbă? Mâine va face greva foamei. Azi refuză cu obstinație banana? Mâine va plânge că nu i-o desfaci suficient de repede. 
Și în tot timpul ăsta, micul nostru a crescut încetul cu încetul. Azi un cârlionț, mâine un dințișor, și câte o fărâmă de personalitate zi de zi. Extrovertit, expansiv, vesel și plin de energie. Dacă ar fi să caut o constantă a primului an din viața copilului nostru, aceasta ar fi veselia lui. 
Uitându-mă în urmă, zău că mi-e greu să îmi amintesc momentele dificile. Știu că au fost, încă mai avem pe alocuri. Dar copilașul mă spală pe creier în fiecare dimineață cu zâmbetul și mirosul lui și uite-așa uit că mai e și greu, nu numai veselie și iubire. Așa că abia aștept să o luăm de la capăt.

Și în sfârșit am înțeles care-i treaba cu dragostea asta de mamă. Adică nu iei nimic de la nimeni, nu împarți nimic. Doar îi iubești grozav de mult pe amândoi, tatăl și fiul. Atât de mult pe amândoi, dar foarte diferit.
Îmi place la nebunie să fim trei, îmi place la nebunie să îl avem pe Andru!