Pedeapsa fizică: adevăr și provocare

De câte ori ați auzit că „bătaia e ruptă din rai”? Sau adulți care povestesc cum bătaia le-a format caracterul? O palmă la fund din când în când nu doare, ba chiar e necesară pentru ca părintele să își sublinieze punctul de vedere și să se asigure că progenitura răspunde conform.

Așadar, nu bătaia propriu-zisă, dar articularea ocazională a copiilor, este o practică acceptată și chiar recomandată în societaea românească, cu beneficii presupuse multiple.

Sursă: examiner.com

Desigur că „noul curent occidental”, cum e descris în multe surse, este din ce în ce mai des popularizat și la noi în ultimii ani: nu-ți lovi copilul! Nu știu de ce această atitudine trebuie să se constituie într-un curent, cu argumente și pledoarii. Pentru că argumentele par implicite: răspunsul cu violență, fie ea fizică sau verbală, transmite copilului ideea că este acceptabil să te impui prin astfel de mijloace în fața celor mai slabi decât tine. Cu siguranță că el, copilul, odată devenit adolescent sau adult, va perpetua modelul și va alege violența în fața argumentării logice. 

În plus, atunci când îți impui voința asupra copilului, așteptându-te mereu ca el să execute pentru că „așa spui tu”,  îi anulezi personalitatea. Copilul va înțelege că trebuie să te urmeze orbește, altfel va suporta consecințele. Pe viitor însă, acest copil are toate șansele să replice acest comportament în mediile în care va activa. Iar când va întâlni un lider carismatic, cu o personalitate puternică, îl va urma orbește. Părintele nu poate să rămână toată viața acel personaj solar pe care copilul îl urmează, micul univers al copilului. Pe măsură ce puiul de om crește, asupra lui începe să se manifeste din ce în ce mai pregnant propria rațiune și înțelegere a lucrurilor, personalitatea și influențele mediului. Anturajul este în special definitoriu pentru adolescenți, ei având un caracter încă permeabil și într-o continuă șlefuire. De aceea e bine să mizăm, în primii ani de viață, mai degrabă pe argumentație și logică decât pe obediență, mai degrabă pe auto-afirmare decât pe o permanentă încurajare a nevoii de validare.

Într-adevăr, pe termen scurt și mediu, orice formă de pedeapsă, fie ea fizică sau de orice altă natură, este eficientă. Copilul va ști că dacă nu face cum spune părintele va fi lovit, așadar „este cuminte”. Pe termen lung, însă, pedeapsa își dovedește nu numai ineficiența ci, mai mult, aduce un deserviciu viitorului adult, cum subliniam și mai sus. Pedepsindu-l cultivi motivația extrinsecă: copilul nu va acționa „corect” mânat de o motivație internă, de propria conștiință, ci va acționa exclusiv pentru a evita repercursiunile. Odată dispărute constrângerile externe, el se va întoarce la vechiul comportament, fără să fi înțeles adevăratul substrat al impunerilor părintești.

Pedeapsa fizică subminează și încrederea dintre părinte și copil și face foarte probabilă ostilitatea față de figurile de autoritate.

Și nu, pedeapsa nu este mai tolerabilă dacă nu este de natură fizică, și nici necesară sau eficientă, așa cum prezintă pe larg Alfie Kohn în cartea sa, „Parenting necondiționat”. Toate tipurile de pedeapsă sunt fațete ale aceleiași monede. Doar că pedeapsa fizică lasă cele mai multe cicatrice. Cele fizice trec repede, cele psihologice rămân cu copilul o viață.

Și până la urmă, atâta vreme cât societatea românească blamează violența față de semeni (nu este un comportament tolerat să îți lovești partenerul de viață sau vecinul, de exemplu), de ce aceeași societate tratează cu larghețe un atare comportament față de copii? Dacă soțul/soția sau vecinul nu se lasă convinși să acționeze așa cum tu consideri că este oportun nu îi vei constrânge să o facă aplicându-le o palmă la fund, nu? Atunci de ce ți s-ar părea tolerabil un asemenea comportament față de propriul copil?

Dacă argumentele de mai sus nu par implicite pentru toată lumea, ele sunt susținute și de numeroase studii. Există dovezi copleșitoare conform cărora pedeapsa fizică face copiii mai agresivi și duce la o serie de consecințe nedorite.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că pedeapsa fizică a fost asociată cu schimbări bruște și dese ale stării de spirit, anxietate, abuz sau dependență de alcool și droguri și tulburări de personalitate. Se pare că dacă pedepsele fizice nu s-ar aplica, incidența anumitor boli psihice s-ar reduce cu 2% până la 7%.

O analiză a aproximativ 80 de studii întreprinse în ultimii 20 de ani pe această temă a dus la concluzia că pedeapsa corporală mărește riscul unei evoluții negative a dezvoltării copilului, nici unul dintre studii negăsind vreun beneficiu al acestora în dezvoltarea copiilor.

Mai mult, copiii care sunt loviți la vârsta de 1 an sunt mult mai predispuși să se comporte agresiv și să ia punctaje mici la testele cognitive comparativ cu acei copii ce nu au fost loviți, mai arată noile cercetări.

Însă ce mi-a atras atenția cu adevărat a fost descoperirea conform căreia pedeapsa fizică încetinește dezvoltarea cognitivă a copiilor. Impactul va putea fi observat mai târziu asupra IQ-ului copilului. Conform cercetărilor, pedeapsa fizică ar putea reduce materia cenușie din creier – parte integrantă a sistemului nervos central ce influențează intelingența și capacitatea de învățare. Descoperirea susține ipoteza că acei copii și adolescenți care au fost abuzați sau neglijați au mai puțina materie cenușie decât cei ce au fost tratați bine. Desigur că vorbim aici despre cazuri serioase de abuz, însă totuși aceste date ne fac să conștientizăm impactul serios de natură psihologică, emoțională și pe alocuri și fizică a pedepselor corporale.

Pedeapsa fizică este așadar nenecesară, neproductivă și creează un deserviciu copilului. Ca și părinți trebuie să ne concentrăm eforturile în a deprinde mijloace neagresive și eficiente de disciplină. Însăși conceptul clasic de disciplină trebuie regândit în termeni de argumentare - empatie - comunicare - colaborare. Astfel vom reuși să înțelegem motivația din spatele comportamentelor nepotrivite ale copiilor noștri, care este singura problemă ce trebuie adresată. Pentru că aceste comportamente sunt doar manifestarea și nu substratul. Așadar când vom învăța să tratăm fondul și nu forma vom fi reușit să îi înțelegem așa cum merită.

Sursă: Facebook

Surse:

http://www.psychologytoday.com/blog/the-me-in-we/201202/how-spanking-harms-the-brain

http://www.peacefulparenting.info/2013/02/17/the-facts-about-spanking-video-17-min/

http://www.examiner.com/article/spanking-the-argument-against-corporal-punishment

http://terapiafunctioneaza.ro/index.php/articole/40-bataia-e-rupta-din-rai

http://www.rawstory.com/rs/2014/04/16/study-spanking-doesnt-work-but-average-4-year-old-is-spanked-936-times-per-year-anyway/

Cu și despre Work at Home Moms

Admir femeile antreprenor! Cu atât mai mult admir mamele antreprenor! Fiind mamă înțeleg ce înseamnă ca, pe lângă îngrijirea unui bebeluș sau toddler, să ai și alte obligații. Este solicitant, de-a dreptul greu, pe alocuri cvasi-imposibil. Noroc că există nopțile!

Un demers antreprenorial implică o planificare riguroasă, un plan de acțiune temeinic și realist și o execuție impecabilă la momentul potrivit. Și haideți să nu uităm, pe lângă resurse materiale, de curaj și resurse sufletești. Pentru o mamă, al cărei timp este foarte limitat și a cărei energie serios pusă la încercare, demersul antreprenorial poate părea cu atât mai complicat. Tocmai de aceea, cu fiecare poveste de succes pe care o cunosc le admir din ce în ce mai mult pe mamele-antreprenor! 

Work at Home Moms România este o inițiativă de pionierat ale cărei eforturi se îndreaptă spre mamele care lucrează de acasă. În această idee au lansat și programul de Mentorat Antreprenorial pentru mame: M.A.M. Acest program își propune consilierea mamelor ce doresc să demareze propria afacere prin șapte întâlniri ce adresează probleme specifice ale antreprenoriatului: planificare, promovare, detalii financiare, accesarea de finanțare. 

Sâmbăta trecută am avut plăcerea să susțin cel de-al doilea seminar din seria celor șapte pe tema planificării în afaceri. M-am bucurat să împărtășesc din experiența mea în elaborarea de planuri de afaceri și management de proiect cu mamele prezente la întânire. Am cunoscut mame temerare cu idei îndrăznețe de afaceri. Mi-a plăcut să văd curajul de care vorbeam mai sus! 

Pe lângă informațiile practice despre planul de afaceri, cum se elaborează el și asupra căror aspecte trebuie acordată o atenție sporită în procesul de planificare, iată ce îmi doresc să fi inspirat la seminar. Sper că mamele prezente au înțeles, mai presus de toate, că un plan de afaceri este vital și extrem de util în a demara și a crește o afacere. Că acest plan de afaceri nu trebuie formulat „ca la carte”, că în primă fază nu contează forma sa. Însă este capital să răspundă la o serie de întrebări cheie pentru mica afacere în plan: cum arată consumatorul nostru, ce profil are? care sunt competitorii noștri? care este prețul corect al produsului / serviciului nostru? care sunt costurile reale ale demarării afacerii? de unde obținem resursele pentru a demara? și multe altele. Sper că mamele prezente au înțeles că printr-o planificare riguroasă vor obține beneficii multiple: pe lângă faptul că își vor cunoaște în detaliu afacerea și cu greu vor putea fi prinse pe picior greșit, vor avea la îndemână un instrument valoros de ghidare și evaluare a propriului business. Și nu în ultimul rând, sper că am subliniat suficient de puternic importanța scenariilor: bune, optime, proaste - toate importante pentru a coordona activitatea în condiții de incertitudine a mediului extern. 

Am rămas cu un sentiment plăcut în urma seminarului. Într-un fel sau altul mi-a răspuns chiar și mie la unele întrebări. De multe ori este greu să începi să gândești micro după atâta macro. Mă simt bine când ies din zona mea de confort în mod conștient și voluntar. Și mă simt bine când pot fi de ajutor! 

Salut și susțin mamele-antreprenor și sper ca antreprenoriatul mămicesc să prindă avânt în România! 

Fără inhibiții - despre nuditatea parentală

Părinți, stați dezbrăcați în fața copiilor?
E normal să ne expunem în fața copiilor? Câtă nuditate e normală și ce depășește sfera firescului? Când începem să ne ferim de copii? Până la ce vârstă ar fi inofensivă expunerea nuditații părinților pentru copil?

Viziunea fiecăruia dintre noi este în legătură directă cu felul cum am fost crescuți, cât de confortabil ne simțim în propria piele, structura sufletească personală, climatul familial actual, practici culturale și poate fi chiar adaptată contextual. Părerile sunt diverse și foarte diferite. Unii părinți evită orice expunere considerând fie că este ceva indecent, fie că e o chestiune intimă a fiecăruia dintre noi. Alți părinți din contră, încurajează nuditatea, considerând-o ceva firesc, o parte naturală a vieții. În fine, o a treia categorie de părinți alege o cale de mijloc, stabilind câteva reguli în familiile lor și încurajând un anumit tip de nuditate sau validând nuditatea cu părintele de același sex cu copilul.
Desigur că, lăsând la o parte pudoarea și aspectul cultural al problemei, fiecare părinte vrea să crească un viitor adult plin de încredere în sine, care se simte bine în corpul lui, capabil de relații sănătoase și fără inhibiții. Și totuși, care din abordările de mai sus este cea care ne poate asigura succesul în „educația nudității”?

În ciuda alarmiștilor care emit opinii conform cărora expunerea la nuditatea parentală ar fi o formă subtilă de abuz, așadar traumatizantă, sau că ar fi o formă nepotrivită de parentaj, cercetările arată că expunerea la nuditatea parentală este benignă. Ba chiar se pare că ar avea beneficiile ei.
Un studiu amplu a analizat efectele pe termen lung ale expunerii la nuditate parentală și scene de sex asupra copiilor. S-a analizat un eșantion de 204 familii, copiii lor fiind urmăriți de la naștere până la vârsta de 17-18 ani. Pentru a cuantifica impactul asupra copiilor, cercetătorii și-au propus urmărirea în timp a mai multor coordonate: acceptarea de sine; relația cu părinții, cu alți adulți și cu cei de vârsta lor; consumul de droguri; comportamentul criminal sau antisocial; părerea despre sinucidere; probleme sociale asociate cu comportamente sexuale (sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală); calitatea vieții sexuale, a atitudinilor și opiniilor cu temă sexuală.
Studiul, primul de această natură, nu a semnalat efecte dăunătoare semnificative ale expunerii asupra tinerilor de 17-18 ani. Rezultatele studiului sunt în concordanță cu literatura de specialitate ce sugerează în mod emipiric același lucru. Expunerea la nuditate parentală a fost asociată cu experiențe sexuale mai degrabă pozitive în adolescență, însă cu o experiență sexuală redusă per total. Băieții expuși la nuditate au avut o incidență mai mică de furt sau consum de droguri psihedelice sau marijuana în adolescență.
În cazul scenelor de sex, expunerea a fost asociată cu relații mai bune cu adulții din afara familiei și cu niveluri mai mari de acceptare de sine. În cazul fetelor expuse la scene de sex a fost mai puțin probabil consumul de droguri în adolescență. Singura notă de precauție a fost sugerată de faptul că, în timp ce în cazul băieților expunerea la scene de sex a fost asociată cu un risc redus de „probleme” sociale asociate cu sexualitatea, în cazul fetelor s-a constatat contrariul. Tinerele femei din cadrul studiului ce fuseseră expuse la scene de sex în prima copilărie au înregistrat cazuri mai frecvente de boli cu transmitere sexuală și sarcină. Aceste concluzii sunt independente de impactul statutului socio-economic, a stabilității familiale, patologii, pronaturalism și atitudini legate de sexualitate.
Luate per total, efectele sunt puține, însă în general benefice. Astfel, rezultatele acestui studiu adaugă greutate vederilor anti-alarmiste în ceea ce privește expunerea la nuditate și, conjunctural, la scene de sex. Mai mult, deși asocierea unei incidențe crescute a bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor în adolescență cu expunerea fetelor la scene sexuale poate părea nocivă la prima vedere, o examinare mai atentă a problemei ar putea dovedi ambiguitate în rezultate. În cazul sarcinilor, de exemplu, trebuie notat că peste jumătate din femeile care au devenit însărcinate și aproape jumătate din bărbații care au lăsat însărcinată o parteneră și-au descris experiența ca fiind una pozitivă. Cercetătorii sugerează că aceste aspecte ar putea fi de asemenea corelate cu o capacitate crescută de intimitate și o mai mare încredere în partener. Deși ele ar putea fi corelate și cu o lipsă de responsabilitate sexuală sau tendințe distructive se pare totuși că aceste femei au dat dovadă de o bună acceptare de sine și relații bune cu adulții.

E greu de afirmat că o abordare sau alta este cea corectă. Să ne expunem sau să nu ne expunem? Unde trasăm limitele? Cât de mult e prea mult, cât de puțin e prea puțin?
E bine să discutăm această chestiune cu partenerul de viață și să adoptăm o politică comună. Trebuie să ținem mereu în minte faptul că atitudinea noastră asupra nudității și a sexualității va pune o cărămidă la temelia percepției copilului nostru despre aceste aspecte atunci când va fi adult. Cel mai important este ca atât părinții cât și copiii să se simtă confortabil cu regulile familiei privind nuditatea. Și, oricare ar fi politica nudității în familia noastră, să îl ajutăm pe copil prin orice mijloace să se simtă confortabil în propriul corp.

ABC-ul alăptării

Alăptarea este importantă!

E importantă pentru sufletul nostru și foarte importantă pentru copil. Din păcate, în ultima vreme aud din ce în ce mai multe mămici care pun întrebări ce nu ar trebui să existe la acest capitol. Și asta pentru că sursele de informare sunt la îndemâna oricui. În ziua de azi, expunerea la internet este covârșitoare pentru femeile din toate mediile sociale, cu sau fără studii, din mediul urban sau rural. Internetul nu discriminează. Am ajuns în era în care informația este la un click distanță. 

Cu toate astea, ignoranța la capitolul alăptare este la cote alarmante. Mă gândesc de mult să centralizez un ABC al alăptării, câteva liniuțe care, citite înainte de naștere, pot transforma o experiență anevoioasă de alăptare într-o poveste de succes. 

Sursă foto

ABC-ul alăptării 

- În primul rând trebuie spus că Organizația Mondială a Sănătății recomandă "alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării până la 2 ani și peste". Asta înseamnă că bebelușul nu va primi apă, ceai, sucuri de fructe sau legume, cereale sau alte solide până la 6 luni. 

- Toate femeile au lapte! Laptele matern se produce pe sistemul cerere-ofertă: copilul stimulează sânul, care produce lapte. Sunt foarte puține femei care nu pot alăpta din motive medicale - aproximativ 2% dintre femei. 

- Alăptarea se face la cerere. Nu la program! Deoarece laptele matern se digeră mult mai rapid decât laptele praf, copilul va cere mai des. De asemenea, nu uita că, la începutul vieții lor, bebelușii au stomacul foarte mic, de aceea ei mănâncă puțin și des. 

- Colostrul este primul lapte și este produs de glandele mamare încă din sarcină. Acesta este esențial pentru sistemul imunitar al bebelușului. Copilul trebuie pus la sân din prima oră de viață - el va avea ce să sugă! Nu suplimenta cu lapte praf așteptând "să vină laptele".

- Nu restricționa timpul pe care bebelușul îl petrece la sân. Există perioade de creștere fizică accelerată numite pusee de creștere când bebelușii vor să stea la sân non stop. În aceste perioade, ei sunt de regulă mai agitați decât de obicei, au treziri nocturne mai frecvente și petrec majoritatea timpului la sân. Copilul trebuie alăptat chiar dacă a terminat de mâncat în urmă cu 10 min.

  Puseele de creștere sunt previzibile și au loc în jurul vârstei de 1 săptămână de viață, apoi la 2-3 săptămâni, 4-6 săptămâni, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni. La finalul unui puseu în general veți constata că bebelușul a făcut o nouă achiziție, este mai prezent, iar producția de lapte a mamei s-a mărit conform noilor nevoi ale bebelușului. 

- La câteva zile de la naștere se instalează lactația. Sânii vor deveni plini, fierbinți, puțin dureroși și sensibili. Aceste simptome sunt normale și vor trece în 2-3 zile. Poți chiar să faci furia laptelui, adică simptomele de mai sus vor fi agravate. Furia laptelui este de fapt un edem vascular și nu înseamnă că ai „canalele blocate”. Nu lăsa asistentele din spital să îți „desfunde canalele” prin proceduri dureroase!

- Atașarea copilului la sân este esențială! O atașare bună va asigura un supt corect, copilul va bea suficient lapte, iar mama nu va simți nici un disconfort în timpul alăptării. O atașare corectă se obține așa:

- În caz de răni ale sânului, pentru o vindecare cât mai rapidă sunt foarte bune băile de aer la sâni, lapte matern pe sfârc și areolă după fiecare supt și lanolină sau alte remedii naturale. Nu folosi unguente pline de chimicale, cum ar fi Garmastan! Remediile naturale nu trebuie spălate de pe sân înainte de următorul supt. Nu opri alăptarea dacă ai ragade mamare sau alte tipuri de răni, nici chiar dacă ele sunt sângerânde! 

  Dacă rănile persistă mai multe zile și dacă ele dor pe toată durata suptului sau chiar între supturi este bine să: verifici atașarea, încerci mai multe poziții de supt până găsești una confortabilă pentru tine și bebeluș, verifici bebelușul de fren lingual. Citește mai multe detalii despre tratamentul rănilor de sâni aici.

- Folosește cu precauție sau deloc, dacă este posibil, suzeta, protecțiile de sân din silicon și biberoanele. Acestea pot zădărnici alăptarea și pot provoca confuzia sânului.

- Greva suptului poate apărea în general după 3 luni, când bebe începe să descopere lumea. El devine atât de interesat de tot ce descoperă sau atât de preocupat să își exerseze noile achiziții încât refuză sânul. Această etapă trebuie acceptată cu răbdare, e bine să reduci stimulii la minim și să încerci cu blândețe să îl ajuți pe bebe să sugă. E posibil ca el să vrea să sugă când este abia trezit sau pe punctul de a adormi. În general, copiii care fac greva suptului recuperează noaptea mesele pierdute ziua.

- Foarte multe medicamente sunt permise în alăptare! Nu este necesară întreruperea alăptării dacă apare necesitatea unui tratament medicamentos al mamei, ci doar găsirea variantei de tratament compatibilă cu alăptarea. 

Înainte de a lua orice medicamente verifică compatibilitatea lor cu alăptarea aici:

http://www.e-lactancia.org/en/

sau aici:

http://toxnet.nlm.nih.gov/

- Bebelușul nu trebuie cântărit înainte și după supt. Proba cântarului nu face decât să te bulverseze și este irelevantă. Nu este indicată nici măcar cântărirea zilnică a bebelușului. Evoluția greutății bebelușului trebuie urmărită la intervale mai lungi și, în general, analizată în contextul stării sale generale.

- Fiecare bebeluș este unic și evoluează diferit. Dacă bebelușul tău nu a luat în greutate într-o perioadă dată atâta cât spun graficele încearcă să ai o viziune de ansamblu asupra evoluției lui. Dacă el mănâncă la cerere, udă scutece, îi cresc unghiile, este vesel și activ, face achiziții psiho-motorii atunci probabil că ăsta e ritmul lui de creștere!

Alte recomandări:

- Când vrei informații despre alăptare asigură-te că le primești din surse sigure: recomandările organizațiilor internaționale, consilieri în alăptare acreditați IBCLC, consultanți La Leche League, site-uri de încredere. 

- O informare corectă și completă este cea mai bună cale de a avea succes în alăptare! Cu siguranță că cei din jur îți vor doar binele, însă din păcate informațiile generale la acest capitol nu sunt la zi, de aceea trebuie să știi să cerni informația. 

- Alege un medic pediatru pro-alăptare. Dacă ai optat deja pentru un pediatru și constați că acesta are scăpări la capitolul alăptare este bine să mai cauți. Astfel te asiguri că ai toată susținerea în demersul  atât de important al alăptării. 

- Vorbește cu soțul despre alăptare și asigură-te că și el are toate informațiile. Încearcă să îți găsești un grup de mămici prietene sau o comunitate on-line de mămici care are aceeași viziune ca și tine asupra creșterii și alimentației copilului. Vor veni și momente când vei avea nevoie de susținerea lor! 

Câteva resurse de mare preț unde vei găsi răspunsuri la întrebările despre alăptare:
- http://alapteaza.wordpress.com/ - inițiativa unui grup de mame curajoase pe care le admir și le respect
- http://atasatlasanulmamei.blogspot.ro/ - blogul lui Rox Duduș, consultant în alăptare La Leche League
- http://www.llli.org/ - site-ul international La Leche Leagure
- https://www.nbci.ca/ - site-ul clinicii de alăptare a dr. Jack Newman, cel mai reputat specialist în alăptare la nivel internațional
- http://kellymom.com/
- http://www.thealphaparent.com/
- http://drjaygordon.com/

Alăptarea este minunată și ușoară dacă ai informațiile potrivite. Așadar nu înceta să te informezi la acest capitol și pune copilul la sân! Mult succes!

Libertate de gravidă

Când l-am cunoscut pe Alin am fost cucerită rapid de viziunea lui asupra familiei. Avea (și are) o blândețe și o grijă desăvârșită în ceea ce ne privește. Nu e de mirare că unul dintre primele aspecte pe care le-am discutat a fost copiii. Împărtășeam aceeași dorință mare să facem 3 copii! Mai târziu am decis să-i facem împreună.

Vestea că sunt însărcinată nu ne-a luat prin surprindere. Încercasem preț de ... două săptămâni :-). Eu am tremurat, Alin a plâns. Și în noaptea aia nu am mai dormit! 

Așa a început aventura sarcinii mele.

Primul trimestru a fost puțin ciudat. Mă simțeam de parcă aș fi avut un prieten imaginar. Ceva creștea în mine dar fizicul meu rămânea neschimbat. Prima emoție reală din sarcină, în afară de aflarea veștii, a fost să aflu că vom avea un băiețel. Îmi doream cu ardoare o fetiță. Vroiam să o îmbrac cu rochițe minunate și să îi fac codițe. Mi-o imaginam o finețe, nu baiețoiaca ce am fost, mi-o doream delicată și sofisticată. Cam mult să ceri de la un copil, nu? Așa că, în întunericul camerei de ecografie, am fost anunțați cu emfază și "cu siguranță" că embrionul este de sex masculin. Deși nu-i vedeam chipul, îi simțeam energia lui Alin: jubila! Pretinsese că îi este indiferent însă vanitatea lui bărbătească cerea un moștenitor care să îi ducă numele mai departe. Am trăit dezamăgirea cu un nod în gât: dacă până atunci nu mă putusem conecta deloc cu viața care creștea în mine, acum îmi venea cu atât mai greu. Îmi părea rău că sunt așa dezamăgită, nu mi se părea corect față de bebelușul din burta mea, dar nu puteam altfel.

Încetul cu încetul am început să absorb vestea. Toată lumea îmi spunea că sunt mamă de baieți. Adică nu unul, ci mai mulți. Mi se prevestea (și încă mi se mai prevestește) că o să am doar băieți. Până la finalul sarcinii am ajuns să nu îmi pot imagina să am altceva decât un băiețel!

Din momentul când Andru a început să lovească am început cu adevărat să îmi trăiesc sarcina. Îmi doream să strig la toată lumea: am un copil în burtă și lovește! Eram în ședințe și îl simțeam pe bebe dând din mâini și din picioare și îmi venea să chicotesc: market share, lansări, inovații, promoții, stocuri?!? Fraților, am un suflet care crește în mine și nimic altceva nu mai contează. Exact asta începusem să simt: că numai noi trei contăm și că avem nevoie de insula noastră. 

Tot atunci am început să somatizez. Nu am avut nici o zi de disconfort legat de sarcină, însă pe fond emoțional începuse să mi se facă rău fizic când asistam sau eram parte la o discuție tensionată, agresivă. Atunci mi-a devenit clar că nu pot să muncesc până la finalul sarcinii. Și că nici nu îmi mai doresc asta, așa cum credeam la început. 

Concediul mi-a priit de minune dintr-un motiv simplu: nu știu să mă detașez de muncă în weekenduri sau vacanțe, continui să visez deadline-uri și promoții. Și asta mi s-a întâmplat și în concediul de maternitate: am continuat să fiu conectată mult după ce nu am mai muncit. Totuși, până am născut aveam mintea liberă.

Statul acasă în cocediu a fost exact ... concediu de odihnă. Odihna dinaintea venirii copilului. Realizam că am nevoie de perioada asta cu mine, dar și cu Alin. Am avut timp de toate: liste de cumpărături inutile pentru copil, informare despre alăptare, întâlniri cu alte gravide și cu prietenii. Mi-a plăcut!

Perioada sarcinii a fost una perfectă, cea mai fericită perioadă a vieții mele până să îl avem pe Andru. Fizic am fost perfectă. Am scăpat de grețuri și oboseală și am avut un tonus perfect. Am făcut sport toată sarcina, m-am plimbat, am călătorit, am urcat pe munte, am fost liberă. Și am fost răsfățată! 

In ultimele trei luni de sarcină, Andru a fost un companion neașteptat de activ. Dădea din mâini și din picioare în fiecare zi aproape încontinuu. De pe atunci ne întrebam de unde găsește atâta energie și ne gândeam cât de activ va fi odată ce se naște. Și așa e și acum, ca și în burtică: într-o continuă mișcare. 

Credeam că ceea ce te împlinește ca și femeie, oricât de siropos ar suna, este nașterea și experiența maternității. Însă trebuie să spun că și gravidia e o perioadă împlinitoare. Poate și pentru că am trăit-o foarte îndragostită, foarte fericită, foarte protejată. Norocul nostru că durează 9 luni, avem timp să ne obișnuim cu gândul că vom fi mame! Și cu toate astea, nici 9 ani n-ar fi suficienți pentru schimbările dramatice ce se produc în viețile noastre când naștem. 9 luni magice!

 Foto: Daniel Chindea și cum se vede dragostea noastră prin ochii lui

Despre așteptări și alți demoni

Tot citesc în ultima vreme despre așteptări.
Da, așteptările nerealiste despre ce înseamnă să ai un copil transformă lucruri normale pe care le trăiești cu un bebeluș în adevărate drame. Vasăzică nu e suficient că suntem date peste cap după ce naștem, supra-sensibile și pe alocuri depresive, iritate și iritante, cu hormonii dezechilibrați. Nuuuuu! Mai trebuie să ne și spună toată lumea că bebelușul ar trebui să doarmă toată noaptea, să ceară de mâncare la minim 3 ore, să nu cumva să plângă și să avem și timpul nostru de intimitate cu iubitul că doar copilul nu trebuie să ne schimbe relația!

Din păcate, multe așteptări sunt auto impuse. Viitoare mame, nu încercați asta acasă!
În timpul sarcinii, ca orice gravidă conștiincioasă, am citit. Despre copii, cum să-i naști, cum să-i alăptezi, cum să-i crești. Și mi-am creat o imagine idilică despre ce înseamnă să fii mamă.
Avea să fie cum nu se poate mai relaxant! Concediu de maternitate, timp liber, un copil frumos și o armonie cotidiană perfectă.

Îmi imaginam cum o să-mi scot pruncul în parc în fiecare zi într-un cărucior frumos. Mă și vedeam pe o bancă legănând căruciorul cu piciorul, cu o carte în mână. De când așteptam să recuperez cu cititul! Iar el urma să doarmă. Am avut o singură tentativă de a ieși singură cu Andru în cărucior. Nereușită. M-am oprit din bancă în bancă, l-am luat în brațe, l-am drăgălit și l-am pus la sân. De atunci am căpătat o fobie față de cărucior. Urmarea: l-am purtat în sling, wrap și acum SSC. Copilul meu a fost alăptat în fiecare zi în parc până la aproape 3 luni. Nu am citit mare lucru stând pe bancă, însă am citit destul în mers, cu el în brațe. Iubesc să îl port!
Îmi imaginam cum o să îl culc de mai multe ori pe zi, iar în timpul somnului lui eu voi avea timp de toate. Casă, masă, citit, dușat, manichiurizat. Hahahaha! M-am ales cu un copil care nu doarme sau adoarme foarte greu și ca să rămână adormit trebuie să fiu acolo. Nu puteam să concep, înainte de a-l naște, să doarmă la noi în pat. Eram convinsă că va dormi exclusiv în pătuțul lui. Îmi spuneam că nu ne va "invada spațiul intim al cuplului nostru". Acum doarme cu noi în pat de mult.
Nu mă gândeam că nu voi avea timp să mă rimelez înainte de a pleca în parc. Sau să îmi fac manichiura săptămânal. Sau să ies la o cafea. Sau să îmi pregătesc o salată pentru prânz. De unde să știu că în primele 5 luni nu voi avea timp decât să îmi țin pruncul în brațe și să-l îngrijesc?
Credeam că vacanțele în doi vor rămâne prioritatea noastră. Nu concepeam să nu plecăm undeva noi doi pentru a ne reconecta. Cum copilul se pare că e un full time job, părea evident că trebuie să îți mai iei și concedii de la el. Lesne de înțeles că acum nu îmi pot imagina să plecăm undeva fără el în următorii ani, el fiind alăptat și fiind sufletul nostru. Și plănuim o vacanță în trei cât mai curând!
Îmi imaginam că voi alăpta până la 1 an, atunci când ar urma să mă întorc la muncă. Și că ocazional ar merge și un biberon de lapte praf pentru ca noi doi să putem avea escapadele noastre mult râvnite în mintea mea. Ca să nu renunțăm la timpul nostru în doi, să putem vedea un film sau un teatru, să fim singuri. Andru nu a primit niciodată biberon. Nici nu va primi. Iar alăptarea va continua, probabil, atâta timp cât el va dori.

Pe măsură ce viața noastră în trei se derulează îmi mai amintesc câte o așteptare "înșelată" și zâmbesc. Toate aceste așteptări înșelate mă fac fericită. Relația cu copilul meu e firească, naturală. Am reușit, după o luptă serioasă cu mine însămi, să fac ce îmi spune sufletul și instinctul și să uit de norme și cutume. Să mă resetez și să îmi acordez așteptările după copilul meu. Un copil real, frumos, al meu. Un copil de catifea, nu de tinichea!

O iubire mică, mare!

Și s-au făcut 6 luni de dragoste în 3!
Câte emoții, câtă căldură, cât lăptic, câte zâmbete și câte lacrimi! Câtă dragoste!
Mi-am rememorat astăzi nașterea cu prietena mea la telefon. Atunci nu puteam să îmi imaginez absolut nimic din tot ceea ce trăiesc acum, din minunea de care am parte.

Andru era programat la cezariană pe 1 august. Dar totuși nu eram împăcată cu asta... Oricâte argumente mi-ar fi adus medicul, sufletul îmi spunea că trebuie să îl așteptăm să vină atunci când este pregătit.
Pe 30 iulie, noaptea, mi s-a rupt apa. Pe 31 iulie, la ora 1:30, se năștea Andru. A venit pe lume când a vrut el, iar asta m-a făcut foarte fericită! Mutrița lui din noaptea aia nu prefigura nici pe departe frumusețea de baiat pe care o avem acum.

Acum un avem un baiat minunat! Are 6 luni și e de o energie și o veselie debordante! De la o vreme am reușit să depășesc panicile și tristețile inerente și să mă bucur pur și simplu de el. Fiecare zi e o bucurie, zâmbetul lui mă face fericită.
Adevărul este că nu ai cum să bănui ce poate trezi în tine un copil al tău până nu îl ai.

La mulți ani, iubitul mamei! Te ador!