sâmbătă, 25 octombrie 2014

When LOVE is for SALE

În clasa a șasea credeam că blugii noi pe care mi-i doream sunt singurul lucru care ar putea să îl facă pe Silviu, băiatul de la clasa 7F, să mă placă. Păreau mai importanți decât personalitatea mea, aveau ei înșiși o personalitate, erau frumoși și parcă ar fi putut vorbi pentru mine. 

Nu am sfârșit o fashionistă cu acte în regulă sau vreo fashion addict. Dar am ajuns ca la 30 de ani să am peste 30 de perechi de blugi. Și mi-a plăcut mereu la nebunie să mă îmbrac frumos. Să am haine frumoase. Să am haine multe. M-a relaxat mereu să pierd vremea printre rafturi și umerașe. Cu o doză moderată de snobism și un timp generos dedicat shoppingului am ajuns să acumulez o gaderobă impresionantă și pe care am grijă să o îmbogățesc sistematic. 
Cu toate astea, la o privire succintă găsesc multe piese purtate prea puțin sau poate niciodată. Rochia roșie din dantelă care mi-a plăcut atât de mult în magazin, dar căreia nu i-am găsit ocazia. Fusta cu dungi verzi și ocru, cu pliurile ei minunate, care mă așteaptă de câțiva ani să îi găsesc bluza perfectă. Sau cei mai sexy pantofi stiletto lăcuiți, cu-al lor toc cyclam, care sunt numărul meu dar nu sunt numărul meu. Adică pur și simplu nu îmi vin, bată-l-ar vina de shopping online, cu-ale lui tentații! 
Și mai e și aspectul mărimii la haine. Trei-patru numere diferite tronează în dulapurile mele. Dar pe cât de mult regret blugii cu broderii colorate și petice boho-chic, pe atât de mult îmi place noua mea siluetă. 

Mult timp nu m-am putut desprinde de ele. Le iubesc și parcă aș vrea să le am pur și simplu. No questions asked, sa am dulapurile pline până la refuz. Dar acum am decis că e momentul să mă desprind. Cu greu am început să sortez. 
Astăzi am terminat „curățenia” prin dulapuri. Am tras trei concluzii importante:
- de-a lungul timpului am avut (prea) multe variații de greutate; notă pentru sine: controlul greutății să rămână o prioritate și în viitor;
- când ai prea multe haine, inevitabil uiți de foarte multe dintre ele; sau nu ai timp să le porți; notă pentru sine: trebuie să fac o trecere în revistă și o sortare a garderobei măcar o dată pe an;
- când cumperi o piesă trebuie să te gândești serios cu ce o asortezi și cât e de versatilă; notă pentru sine: să fac shopping mai echilibrat și să reduc achizițiile din impuls.

Așa că lume, lume, am haine de dat! Și nu oriunde, ci la When LOVE is for SALE - târg pentru lucruri care au fost și încă merită iubite. Da, mă duc la târg cu hainele mele frumoase. O să am haine business și casual, câteva încălțări și accesorii: eșarfe, fulare, centuri. De cele mai multe o să îmi pară rău, sunt minunate. Majoritatea nu îmi mai vin. Deci haideți de le vedeți! O să mai fie și alte lucruri interesante pe acolo: bijuterii, cărți, albume cu muzică bună sau obiecte decorative. Atenție, mămici, o să găsiți și hăinuțe, încălțări și jucării pentru copii. Dacă vă place ceva de la târg, plecați cu ceva nou ce merită iubit. Dacă nu, stăm la un pahar de vorbă, bem un vin fiert, poate mâncăm și ceva bun și gata. 
Deci ne vedem sâmbăta viitoare, pe 1 noiembrie, la Have a cigar, strada Dianei 11, începând cu ora 10:30 și până la 18:00, la târgul When LOVE is for sale. Sigur vă găsiți ceva ce merită iubit! Sau măcar vă clătiți ochii. Să ne vedem cu bine și poftă de shopping!