duminică, 16 februarie 2014

Despre așteptări și alți demoni

Tot citesc în ultima vreme despre așteptări.
Da, așteptările nerealiste despre ce înseamnă să ai un copil transformă lucruri normale pe care le trăiești cu un bebeluș în adevărate drame. Vasăzică nu e suficient că suntem date peste cap după ce naștem, supra-sensibile și pe alocuri depresive, iritate și iritante, cu hormonii dezechilibrați. Nuuuuu! Mai trebuie să ne și spună toată lumea că bebelușul ar trebui să doarmă toată noaptea, să ceară de mâncare la minim 3 ore, să nu cumva să plângă și să avem și timpul nostru de intimitate cu iubitul că doar copilul nu trebuie să ne schimbe relația!

Din păcate, multe așteptări sunt auto impuse. Viitoare mame, nu încercați asta acasă!
În timpul sarcinii, ca orice gravidă conștiincioasă, am citit. Despre copii, cum să-i naști, cum să-i alăptezi, cum să-i crești. Și mi-am creat o imagine idilică despre ce înseamnă să fii mamă.
Avea să fie cum nu se poate mai relaxant! Concediu de maternitate, timp liber, un copil frumos și o armonie cotidiană perfectă.

Îmi imaginam cum o să-mi scot pruncul în parc în fiecare zi într-un cărucior frumos. Mă și vedeam pe o bancă legănând căruciorul cu piciorul, cu o carte în mână. De când așteptam să recuperez cu cititul! Iar el urma să doarmă. Am avut o singură tentativă de a ieși singură cu Andru în cărucior. Nereușită. M-am oprit din bancă în bancă, l-am luat în brațe, l-am drăgălit și l-am pus la sân. De atunci am căpătat o fobie față de cărucior. Urmarea: l-am purtat în sling, wrap și acum SSC. Copilul meu a fost alăptat în fiecare zi în parc până la aproape 3 luni. Nu am citit mare lucru stând pe bancă, însă am citit destul în mers, cu el în brațe. Iubesc să îl port!
Îmi imaginam cum o să îl culc de mai multe ori pe zi, iar în timpul somnului lui eu voi avea timp de toate. Casă, masă, citit, dușat, manichiurizat. Hahahaha! M-am ales cu un copil care nu doarme sau adoarme foarte greu și ca să rămână adormit trebuie să fiu acolo. Nu puteam să concep, înainte de a-l naște, să doarmă la noi în pat. Eram convinsă că va dormi exclusiv în pătuțul lui. Îmi spuneam că nu ne va "invada spațiul intim al cuplului nostru". Acum doarme cu noi în pat de mult.
Nu mă gândeam că nu voi avea timp să mă rimelez înainte de a pleca în parc. Sau să îmi fac manichiura săptămânal. Sau să ies la o cafea. Sau să îmi pregătesc o salată pentru prânz. De unde să știu că în primele 5 luni nu voi avea timp decât să îmi țin pruncul în brațe și să-l îngrijesc?
Credeam că vacanțele în doi vor rămâne prioritatea noastră. Nu concepeam să nu plecăm undeva noi doi pentru a ne reconecta. Cum copilul se pare că e un full time job, părea evident că trebuie să îți mai iei și concedii de la el. Lesne de înțeles că acum nu îmi pot imagina să plecăm undeva fără el în următorii ani, el fiind alăptat și fiind sufletul nostru. Și plănuim o vacanță în trei cât mai curând!
Îmi imaginam că voi alăpta până la 1 an, atunci când ar urma să mă întorc la muncă. Și că ocazional ar merge și un biberon de lapte praf pentru ca noi doi să putem avea escapadele noastre mult râvnite în mintea mea. Ca să nu renunțăm la timpul nostru în doi, să putem vedea un film sau un teatru, să fim singuri. Andru nu a primit niciodată biberon. Nici nu va primi. Iar alăptarea va continua, probabil, atâta timp cât el va dori.

Pe măsură ce viața noastră în trei se derulează îmi mai amintesc câte o așteptare "înșelată" și zâmbesc. Toate aceste așteptări înșelate mă fac fericită. Relația cu copilul meu e firească, naturală. Am reușit, după o luptă serioasă cu mine însămi, să fac ce îmi spune sufletul și instinctul și să uit de norme și cutume. Să mă resetez și să îmi acordez așteptările după copilul meu. Un copil real, frumos, al meu. Un copil de catifea, nu de tinichea!

2 comentarii: