Alăptarea după 1 an

Odată cu debutul Săptămânii Mondiale a Alăptării 2014 (1-7 august), eu și Andru am aniversat 1 an de alăptare frumoasă.

Deși, pe măsură ce Andru a crescut, frecvența și aviditatea cu care mă informam pe tema alăptării au mai scăzut, subiectul a rămas în continuare în centrul atenției noastre.  De altfel, întreaga familie extinsă și prietenii s-au obișnuit cu realitatea alăptării - este ceva natural la întâlnirile noastre ca Andru să sugă oricând.

Alăptarea a fost pentru noi un parcurs lin, ceva ușor și natural. Cred că secretele succesului au fost două. Numărul 1: o informare temeinică înainte și după naștere - am știut că am destul lapte, că trebuie doar să îl pun la sân ori de câte ori cere, ce înseamnă o atașare corectă, importanța suptului de noapte, riscurile biberonului/suzetei, că există pusee de creștere și multe altele. Toate cunoștințele acestea mi-au fost esențiale în cultivarea unei încrederi mari în capacitatea mea de a-mi hrăni copilul exclusiv cu lapte matern, dar și în capacitatea bebelușului de a mă ghida în tot acest proces adesea dificil pentru o proaspătă mamă. Numărul 2: faptul că am apelat, încă din maternitate, la un consultant în alăptare. Ea mi-a confirmat că tot ceea ce fac este bine, că bebe se atașează corect și totul decurge conform planului. Aceste confirmări au fost importante pentru că, deși m-am informat temeinic, cum spuneam, m-am confruntat cu temerile inerente venite la pachet cu situația de o noutate covârșitoare: un bebeluș mic și neajutorat care trebuia hrănit exclusiv din corpul meu. Nu aș neglija nici presiunile și informațiile contradictorii cu care am fost bombardată la început de personalul din maternitate și de oricare altă persoană cu care intram în contact.

Așa că problemele cu care ne-am confruntat nu au părut nicicând insurmontabile, am știut mereu că am resursele pentru a le depăși cu succes. Și în afară de câteva situații de canale blocate și refuzul unuia dintre sâni nu am avut alte probleme reale. Andru a avut o creștere în greutate fulminantă în primele 6 luni, a făcut achizițiile specifice vârstei cu rapiditate, a fost mereu vesel și prezent, nu a avut colici. Dacă ar fi dormit mai mult aș fi crezut că am un copil perfect! ☺

Prin urmare, am tras concluzia că alăptarea e simplă. Un act ancestral, perfect natural, o comuniune perfectă între mamă și bebeluș. Eram convinsă că orice femeie poate reuși cu informațiile complete și puțină răbdare. Recunosc și că această convingere, precum și succesul nostru facil, mă făcuse să judec cu prea multă ușurință pe mamele ce nu alăptau exclusiv. Dădeam ochii peste cap când auzeam întrebarea „mai ai lapte?” și judecam aspru neștiința la acest capitol. Mă credeam o mamă mai bună decât cele care nu alăptează și îmi plăcea „secta” exclusivistă din care credeam că fac parte. 

Dar, ca și multe alte „convingeri” de care nu mai sunt așa convinsă acum, după 1 an, mi-am reconsiderat opinia și despre alăptare. Experiența vine și cu un plus de echilibru. Am cunoscut tot felul de mame de când îl am pe Andru. Mi-a fost dat să văd multă indiferență la capitolul alăptare, dar și multă suferință. Nu de puține ori, eșecul în alăptare doare nespus. Până la urmă am înțeles că nu contează motivele pentru care nu ai succes, deznodământul eșecului e la fel de devastator. Și am mai înțeles că alăptarea nu este singura măsură a unei mame. Am încetat să mai discriminez și acum mă simt doar... norocoasă. Îmi dau seama că alăptarea nu e mereu un dat, ci un dar. 

Cum e alăptarea unui copil de 1 an? Minunată! E dragoste pură! El comunică acum cu mine în timp ce suge, râde, mă mângie, mă privește în ochi și se abandonează. E singurul moment când se oprește din goana permanentă în care e - un copil super activ care de multe ori nu stă locului nici chiar când suge. Încă mă mai emoționează febrilitatea cu care mă caută zi și noapte. Faptul că încă îi mai sunt suficientă și indispensabilă eu. Alăptarea e modalitatea perfectă de reconectare dacă suntem despărțiți pentru câteva ore, relaxarea dinainte de somn și răsfățul de după, panaceu universal pentru orice nemulțumire sau suferință. E parte integrantă din viețile noastre și n-aș da-o pentru nimic în lume! 

La fel ca și acum 1 an, iubim alăptarea! 

Andru, 2 luni jumătate

Despre așteptări și alți demoni

Tot citesc în ultima vreme despre așteptări.
Da, așteptările nerealiste despre ce înseamnă să ai un copil transformă lucruri normale pe care le trăiești cu un bebeluș în adevărate drame. Vasăzică nu e suficient că suntem date peste cap după ce naștem, supra-sensibile și pe alocuri depresive, iritate și iritante, cu hormonii dezechilibrați. Nuuuuu! Mai trebuie să ne și spună toată lumea că bebelușul ar trebui să doarmă toată noaptea, să ceară de mâncare la minim 3 ore, să nu cumva să plângă și să avem și timpul nostru de intimitate cu iubitul că doar copilul nu trebuie să ne schimbe relația!

Din păcate, multe așteptări sunt auto impuse. Viitoare mame, nu încercați asta acasă!
În timpul sarcinii, ca orice gravidă conștiincioasă, am citit. Despre copii, cum să-i naști, cum să-i alăptezi, cum să-i crești. Și mi-am creat o imagine idilică despre ce înseamnă să fii mamă.
Avea să fie cum nu se poate mai relaxant! Concediu de maternitate, timp liber, un copil frumos și o armonie cotidiană perfectă.

Îmi imaginam cum o să-mi scot pruncul în parc în fiecare zi într-un cărucior frumos. Mă și vedeam pe o bancă legănând căruciorul cu piciorul, cu o carte în mână. De când așteptam să recuperez cu cititul! Iar el urma să doarmă. Am avut o singură tentativă de a ieși singură cu Andru în cărucior. Nereușită. M-am oprit din bancă în bancă, l-am luat în brațe, l-am drăgălit și l-am pus la sân. De atunci am căpătat o fobie față de cărucior. Urmarea: l-am purtat în sling, wrap și acum SSC. Copilul meu a fost alăptat în fiecare zi în parc până la aproape 3 luni. Nu am citit mare lucru stând pe bancă, însă am citit destul în mers, cu el în brațe. Iubesc să îl port!
Îmi imaginam cum o să îl culc de mai multe ori pe zi, iar în timpul somnului lui eu voi avea timp de toate. Casă, masă, citit, dușat, manichiurizat. Hahahaha! M-am ales cu un copil care nu doarme sau adoarme foarte greu și ca să rămână adormit trebuie să fiu acolo. Nu puteam să concep, înainte de a-l naște, să doarmă la noi în pat. Eram convinsă că va dormi exclusiv în pătuțul lui. Îmi spuneam că nu ne va "invada spațiul intim al cuplului nostru". Acum doarme cu noi în pat de mult.
Nu mă gândeam că nu voi avea timp să mă rimelez înainte de a pleca în parc. Sau să îmi fac manichiura săptămânal. Sau să ies la o cafea. Sau să îmi pregătesc o salată pentru prânz. De unde să știu că în primele 5 luni nu voi avea timp decât să îmi țin pruncul în brațe și să-l îngrijesc?
Credeam că vacanțele în doi vor rămâne prioritatea noastră. Nu concepeam să nu plecăm undeva noi doi pentru a ne reconecta. Cum copilul se pare că e un full time job, părea evident că trebuie să îți mai iei și concedii de la el. Lesne de înțeles că acum nu îmi pot imagina să plecăm undeva fără el în următorii ani, el fiind alăptat și fiind sufletul nostru. Și plănuim o vacanță în trei cât mai curând!
Îmi imaginam că voi alăpta până la 1 an, atunci când ar urma să mă întorc la muncă. Și că ocazional ar merge și un biberon de lapte praf pentru ca noi doi să putem avea escapadele noastre mult râvnite în mintea mea. Ca să nu renunțăm la timpul nostru în doi, să putem vedea un film sau un teatru, să fim singuri. Andru nu a primit niciodată biberon. Nici nu va primi. Iar alăptarea va continua, probabil, atâta timp cât el va dori.

Pe măsură ce viața noastră în trei se derulează îmi mai amintesc câte o așteptare "înșelată" și zâmbesc. Toate aceste așteptări înșelate mă fac fericită. Relația cu copilul meu e firească, naturală. Am reușit, după o luptă serioasă cu mine însămi, să fac ce îmi spune sufletul și instinctul și să uit de norme și cutume. Să mă resetez și să îmi acordez așteptările după copilul meu. Un copil real, frumos, al meu. Un copil de catifea, nu de tinichea!

Alăptez!

Ghid de alăptare exclusivă pentru to(n)ți

1. citești despre alăptare în timpul sarcinii și înțelegi două aspecte esențiale: laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul tău și alăptarea poate fi anevoioasă dacă nu ești informată

2. începi o informare serioasă pe tema alăptării care va continua mult timp după ce se naște copilul

3. pui copilul la sân din primul moment când îl ai în brațe

4. continui să îl alăptezi cu dragoste, exclusiv până la 6 luni, apoi până la 2 ani și peste, atâta timp cât doriţi tu şi copilul

Cam ăsta a fost și parcursul subsemnatei în ale alăptării, ce a devenit o constantă foarte importantă în viața mea în ultimele aproape 6 luni. Subiectul mi-a ocupat nopți multe de gândire în sarcină și mai multe nopți de informare şi alăptare efectivă de când s-a născut copilul.
Trebuie să recunosc că înainte de sarcină eram complet ignorantă la capitolul alăptare. Şi, mai rău, credeam tot ce citeam sau auzeam: trebuie să îi faci un progrămel copilului; sânii trebuie pregătiţi încă din sarcină, frecaţi cu un prosop aspru în fiecare zi, ca să desfunzi canalele; seara e bine să îi dai copilului o completare de lapte praf, astfel va dormi mult mai bine; trebuie să ţii copilul la un sân maxim x minute. Şi lista de sfaturi poate continua...
Îmi pare bine că am avut inspirația să mă informez temeinic. Puseul meu de informare s-a produs din frică. O frică autentică de durere, inoculată de sfaturi ca cele de mai sus şi de toți cei din jur ce avuseseră legătură cu subiectul, fie că alăptaseră sau că fuseseră martori. Alăptarea trebuia să doară!
Am avut marea șansă să întâlnesc oamenii potriviți în sarcină, care m-au ajutat să înțeleg ce fel de mamă îmi doresc să devin. Primele și cele mai importante informații au fost că e foarte benefic pentru copil să alăptezi și că există consultanți specializați în alăptare care vin la tine acasă oricând. Dintr-o dată m-am relaxat: oricât de greu ar fi fost puteam să cer ajutor. Doare măseaua, mergi la stomatolog. Se rupe tocul, mergi la cizmar. Ai probleme în alăptare, chemi consultantul în alăptare!
A doua întâlnire importantă a fost chiar cu specialiștii. Deja aveam toate informațiile pentru un start bun în alăptare. În maternitate am știut exact ce vreau: alăptare exclusivă, copilul meu nu va primi nimic în afară de sân. Asistentele mă știau drept "doamna care nu dă completare". Am pus copilul la sân imediat ce a ajuns în brațele mele și acolo a rămas mereu.

Așadar, doamnelor și domnilor, de aproape 6 luni alăptez cu dragoste un copil care a crescut minunat. Cheia succesului: am avut informaţiile necesare pentru a avea încredere în copilul meu -alăptarea se face la cerere, copilul ştie cel mai bine când şi cât trebuie să mănânce- şi în corpul meu -care produce atâta cât are nevoie copilul-.
Am pornit pe drumul alăptării cu multă pasiune. Am alăptat oriunde şi oricând, am abordat mame în parc oferind informaţii, chiar şi nesolicitate, atunci când credeam ca ele pot ajuta, am scris mailuri lungi cu îndemnuri şi strategii de alăptare, am pozat cu copilul la sân pentru a încuraja şi alte mame să alăpteze în public.
Pe alocuri a părut greu. Să ai un nou născut te scoate din zona ta de confort. Şi alăptarea vine la pachet. Nu poţi înţelege ce înseamnă un puseu de creştere până când nu treci prin el. Durerile sunt şi ele parte din debut. Însă nici o dificultate în alăptare nu este insurmontabilă şi, atunci când cauţi ajutor acolo unde trebuie poţi depăşi orice. Doar 2% din femei nu îşi pot alăpta copiii, din motive medicale. Restul de 98% suntem capabile să ne hrănim pruncii perfect cu laptele nostru!

În cele 6 luni de alăptare am început progresiv să cochetez şi cu ideea alăptării prelungite şi autoînţărcării. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF recomandă alăptarea până la minimum 2 ani, şi apoi atâta timp cât mama şi copilul doresc. Imi imaginam că aş putea alăpta maxim 1 an, daca aş avea noroc şi totul ar merge bine (da, înainte de a mă informa credeam că succesul alăptării ţine de noroc). În mod ciudat, nu credeam că totul e puterea mea. Şi da, spre ruşinea mea credeam că alăptarea prelungită este ceva nenatural. Şi nici nu auzisem niciodată de alăptarea în tandem.
Acum, pe măsură ce ne apropiem de începerea diversificării, deja încep să devin nostalgică... Aproape că mă întristează că Andru nu va mai fi alăptat exclusiv. Îmi place ce avem şi nu aş vrea să se schimbe nimic. Este simplu şi frumos. Dar el creşte şi eu ... cu el.

Alăptarea e mai mult decât hrană pentru bebeluş. E dragoste, e tandreţe totală, e o comunicare perfectă cu copilul. E ceea ce mi-a schimbat complet viziunea despre a fi părinte, e dedicare totală şi o importantă parte a vieţii noastre de familie. Şi presimt că voi mai scrie despre asta curând!