1 an

Acum un an a început totul... aventura de a fi mamă. Da, da, știu, ați mai auzit clișeul ăsta de o mie de ori. „Aventura de a fi mamă”. Într-un mod caraghios, nu credeam că o să îl folosesc vreodată. Dar da, e chiar o aventură. Experimentezi încontinuu, fără șă știi ce surprize îți rezervă ziua de mâine. Dacă nici asta nu e aventură, atunci ce e?

Mereu am avut o aplecare maternă, am în mine o tendință greu de stăpânit de a proteja. Și mereu mi-am dorit copii. Doi sau trei, făcuți devreme. Nu m-au pasionat copiii altora dar mi i-am dorit pe ai mei cu ardoare. 

Așa că l-am făcut pe Andru! Și nici o aplecare maternă nu m-a pregătit pentru ce avea să fie cu adevărat maternitatea! A fost un an ca un rollercoaster, un an ușor și greu, frumos și nesuferit , iar eu - echilibrată și labilă. Agonie și extaz! 

A fost un an extraordinar. Am început să mă descopăr, să aflu cine sunt cu adevărat. Să muncesc la mine, să lucrez cu mine. E greu de crezut că un mic omuleț te poate pune față-n față cu tine aproape brutal. 

Am constatat cu stupoare și că un copil nu leagă nimic. Dar poate cu ușurință să scindeze. Dacă nu ai ce-ți trebuie în cuplu, vezi-ți de treabă și nu fă copii! Cea mai mare bucurie din viața unui cuplu e și cea mai mare provocare. Mi-a plăcut ce am descoperit la noi doi după ce am depășit tumultul începutului.

Apropos de început... ce cronologie bizară a avut primul an al lui Andru în sufletul meu! Debut calm, și după aceea furtună. Și realitatea că nimic din ce e valabil astăzi nu e obligatoriu să mai fie valabil și mâine. Azi a dormit toată noaptea? Mâine noapte se va trezi de cinci ori. Azi a mâncat o farfurie de ciorbă? Mâine va face greva foamei. Azi refuză cu obstinație banana? Mâine va plânge că nu i-o desfaci suficient de repede. 

Și în tot timpul ăsta, micul nostru a crescut încetul cu încetul. Azi un cârlionț, mâine un dințișor, și câte o fărâmă de personalitate zi de zi. Extrovertit, expansiv, vesel și plin de energie. Dacă ar fi să caut o constantă a primului an din viața copilului nostru, aceasta ar fi veselia lui. 

Uitându-mă în urmă, zău că mi-e greu să îmi amintesc momentele dificile. Știu că au fost, încă mai avem pe alocuri. Dar copilașul mă spală pe creier în fiecare dimineață cu zâmbetul și mirosul lui și uite-așa uit că mai e și greu, nu numai veselie și iubire. Așa că abia aștept să o luăm de la capăt.

Și în sfârșit am înțeles care-i treaba cu dragostea asta de mamă. Adică nu iei nimic de la nimeni, nu împarți nimic. Doar îi iubești grozav de mult pe amândoi, tatăl și fiul. Atât de mult pe amândoi, dar foarte diferit.

Îmi place la nebunie să fim trei, îmi place la nebunie să îl avem pe Andru! 

Libertate de gravidă

Când l-am cunoscut pe Alin am fost cucerită rapid de viziunea lui asupra familiei. Avea (și are) o blândețe și o grijă desăvârșită în ceea ce ne privește. Nu e de mirare că unul dintre primele aspecte pe care le-am discutat a fost copiii. Împărtășeam aceeași dorință mare să facem 3 copii! Mai târziu am decis să-i facem împreună.

Vestea că sunt însărcinată nu ne-a luat prin surprindere. Încercasem preț de ... două săptămâni :-). Eu am tremurat, Alin a plâns. Și în noaptea aia nu am mai dormit! 

Așa a început aventura sarcinii mele.

Primul trimestru a fost puțin ciudat. Mă simțeam de parcă aș fi avut un prieten imaginar. Ceva creștea în mine dar fizicul meu rămânea neschimbat. Prima emoție reală din sarcină, în afară de aflarea veștii, a fost să aflu că vom avea un băiețel. Îmi doream cu ardoare o fetiță. Vroiam să o îmbrac cu rochițe minunate și să îi fac codițe. Mi-o imaginam o finețe, nu baiețoiaca ce am fost, mi-o doream delicată și sofisticată. Cam mult să ceri de la un copil, nu? Așa că, în întunericul camerei de ecografie, am fost anunțați cu emfază și "cu siguranță" că embrionul este de sex masculin. Deși nu-i vedeam chipul, îi simțeam energia lui Alin: jubila! Pretinsese că îi este indiferent însă vanitatea lui bărbătească cerea un moștenitor care să îi ducă numele mai departe. Am trăit dezamăgirea cu un nod în gât: dacă până atunci nu mă putusem conecta deloc cu viața care creștea în mine, acum îmi venea cu atât mai greu. Îmi părea rău că sunt așa dezamăgită, nu mi se părea corect față de bebelușul din burta mea, dar nu puteam altfel.

Încetul cu încetul am început să absorb vestea. Toată lumea îmi spunea că sunt mamă de baieți. Adică nu unul, ci mai mulți. Mi se prevestea (și încă mi se mai prevestește) că o să am doar băieți. Până la finalul sarcinii am ajuns să nu îmi pot imagina să am altceva decât un băiețel!

Din momentul când Andru a început să lovească am început cu adevărat să îmi trăiesc sarcina. Îmi doream să strig la toată lumea: am un copil în burtă și lovește! Eram în ședințe și îl simțeam pe bebe dând din mâini și din picioare și îmi venea să chicotesc: market share, lansări, inovații, promoții, stocuri?!? Fraților, am un suflet care crește în mine și nimic altceva nu mai contează. Exact asta începusem să simt: că numai noi trei contăm și că avem nevoie de insula noastră. 

Tot atunci am început să somatizez. Nu am avut nici o zi de disconfort legat de sarcină, însă pe fond emoțional începuse să mi se facă rău fizic când asistam sau eram parte la o discuție tensionată, agresivă. Atunci mi-a devenit clar că nu pot să muncesc până la finalul sarcinii. Și că nici nu îmi mai doresc asta, așa cum credeam la început. 

Concediul mi-a priit de minune dintr-un motiv simplu: nu știu să mă detașez de muncă în weekenduri sau vacanțe, continui să visez deadline-uri și promoții. Și asta mi s-a întâmplat și în concediul de maternitate: am continuat să fiu conectată mult după ce nu am mai muncit. Totuși, până am născut aveam mintea liberă.

Statul acasă în cocediu a fost exact ... concediu de odihnă. Odihna dinaintea venirii copilului. Realizam că am nevoie de perioada asta cu mine, dar și cu Alin. Am avut timp de toate: liste de cumpărături inutile pentru copil, informare despre alăptare, întâlniri cu alte gravide și cu prietenii. Mi-a plăcut!

Perioada sarcinii a fost una perfectă, cea mai fericită perioadă a vieții mele până să îl avem pe Andru. Fizic am fost perfectă. Am scăpat de grețuri și oboseală și am avut un tonus perfect. Am făcut sport toată sarcina, m-am plimbat, am călătorit, am urcat pe munte, am fost liberă. Și am fost răsfățată! 

In ultimele trei luni de sarcină, Andru a fost un companion neașteptat de activ. Dădea din mâini și din picioare în fiecare zi aproape încontinuu. De pe atunci ne întrebam de unde găsește atâta energie și ne gândeam cât de activ va fi odată ce se naște. Și așa e și acum, ca și în burtică: într-o continuă mișcare. 

Credeam că ceea ce te împlinește ca și femeie, oricât de siropos ar suna, este nașterea și experiența maternității. Însă trebuie să spun că și gravidia e o perioadă împlinitoare. Poate și pentru că am trăit-o foarte îndragostită, foarte fericită, foarte protejată. Norocul nostru că durează 9 luni, avem timp să ne obișnuim cu gândul că vom fi mame! Și cu toate astea, nici 9 ani n-ar fi suficienți pentru schimbările dramatice ce se produc în viețile noastre când naștem. 9 luni magice!

 Foto: Daniel Chindea și cum se vede dragostea noastră prin ochii lui

O iubire mică, mare!

Și s-au făcut 6 luni de dragoste în 3!
Câte emoții, câtă căldură, cât lăptic, câte zâmbete și câte lacrimi! Câtă dragoste!
Mi-am rememorat astăzi nașterea cu prietena mea la telefon. Atunci nu puteam să îmi imaginez absolut nimic din tot ceea ce trăiesc acum, din minunea de care am parte.

Andru era programat la cezariană pe 1 august. Dar totuși nu eram împăcată cu asta... Oricâte argumente mi-ar fi adus medicul, sufletul îmi spunea că trebuie să îl așteptăm să vină atunci când este pregătit.
Pe 30 iulie, noaptea, mi s-a rupt apa. Pe 31 iulie, la ora 1:30, se năștea Andru. A venit pe lume când a vrut el, iar asta m-a făcut foarte fericită! Mutrița lui din noaptea aia nu prefigura nici pe departe frumusețea de baiat pe care o avem acum.

Acum un avem un baiat minunat! Are 6 luni și e de o energie și o veselie debordante! De la o vreme am reușit să depășesc panicile și tristețile inerente și să mă bucur pur și simplu de el. Fiecare zi e o bucurie, zâmbetul lui mă face fericită.
Adevărul este că nu ai cum să bănui ce poate trezi în tine un copil al tău până nu îl ai.

La mulți ani, iubitul mamei! Te ador!

4 luni de dragoste în 3

Iubitul meu mic,

Ești minunat!
Ești atât de fermecător atunci când, în semiobscuritatea de dimineață a camerei, râzi la mine cu gura până la urechi. Eu, cu ochii cârpiți de somn. Tu, râzând când ar trebui să dormi.
Și ești fermecător când îi zâmbești doamnei grase de la semafor. Ea e prea absorbită de griul vieții ei dar mami te vede! Tu ești bucurie pură.
Ai început să râzi în hohote și să chiui de vreo săptămână. Iar eu cu tati speculăm orice moment, vânăm bucuria ta, încercăm cu toate mijloacele să o provocăm. Ne topești pe amândoi deopotrivă și cu un zâmbet fugar și cu un râset zglobiu.
Nu cred că puteam să visăm la un copil mai frumos ca tine, mami! Și eu și tati suntem îndrăgostiți de tine. Ne minunăm de tine zi de zi și avem și de ce. Ochii tăi minunați cu gene mari și gurița perfectă ca o inimioară. Ești mai frumos decât orice așteptare a noastră.
Iubești să fii în brațele noastre și ești mai mereu chiar acolo. Acolo e locul tău, dragostea noastră mică, lângă inimile mamei și a lui tati. Treci printr-o perioadă tare mofturoasă. Noi te înțelegem, știm că e greu să fii mic și neajutorat, să vrei să te ridici, să pleci, să prinzi, să atingi, să experimentezi, și să nu poți. De aceea, mami, să știi că nu îți refuzăm nimic. Când vrei să papi, papi, când vrei sa te plimbi, noi te plimbăm, când ne dai de înțeles că nu mai vrei ne pliem imediat. Noi, mami, gravităm în jurul tău, și nu ne pare deloc rău. Toată lumea ne amenință că o să te înveți. Asta și vrem. Să te înveți să fii iubit la nebunie!
Te iubesc în fiecare zi mai mult și mai mult. Ador felul cum te uiți la mine uneori când sugi. Văd dragoste și joacă în ochii tăi. Te uiți la mine, te oprești din supt și vorbești. Gângurești. Râzi. Mangâi sfârcul cu gurița fără să îl prinzi. Te joci și comunici. Și apoi îl prinzi iar hulpav pentru a te opri câteva secunde mai târziu. Râzi. Asta, mami, mă face fericită. Să te văd cum sugi mă face fericită. Să te văd cum comunci atât de fermecător mă face fericită.
Și mă mai face fericită să te văd cu tati. Când se uită la tine și e transfigurat de dragoste. Văzându-l cum te iubește mă face să îl iubesc și mai mult. Tu trebuie să știi, mami, că te-ai născut dintr-o dragoste foarte mare!
Ai în ochi o căutătură...aparte. Ica și Relu zic că e căutătura lui tati, că e privirea lui. Mi-ar plăcea să ai privirea lui tati, sa îl văd mereu în ochii tăi. Și să semeni cu mine. Și cred că chiar semeni.
Iubitule, ai fost un copil minunat în astea 4 luni. Ne-ai demontat pe rând cele mai urâte temeri: colici nu, plâns nu, nopți albe nu. Atâta doar că nu îți place să dormi ziua. Dar le depășim noi pe toate... Tu nu plângi, mami. Rar te-am auzit plângând. Dar ne cerți cât cuprinde. Te tângui și ne cerți când ceva nu-ți convine. Dar orice se rezolvă în brațe sau la țiți, nu-i așa?
Cel mai mult la ochii tăi iubesc curiozitatea lor. Privești mereu curios. Mereu ai ceva de analizat. Găsești un detaliu interesant în orice mărunțiș. Și cine ar putea rezista la mânuțele tale grasune și pufoase? Mângâi suav sânul când sugi sau mă prinzi ferm de un deget. Tu însuți ești fascinat de ele, de mânuțele tale. Da, mami, sunt chiar ale tale. Le sugi pasional ca să te asiguri mereu că sunt acolo și că poți dispune de ele la nevoie.
Iubirea noastră, și când dormi ne minunăm de tine. Pentru că ești atât de frumos, de curat, de cuminte și senin. Ești un mic îngeraș.
Și aș putea să îți povestesc la nesfârșit cât ești de minunat și în câte feluri te iubim. Aș scrie toată noaptea. Dar mai pe scurt, eu și tati suntem iremediabil îndrăgostiți de tine, perfect absorbiți de tine. Un zâmbet de-al tău șterge orice oboseală, neplăcere, frică sau frustrare. Tu ești universul nostru și devine din ce în ce mai clar că așa va fi mereu. Și vrem ca tu să știi asta. Și când o să te mângâiem, și când o sa te certăm, noi o să te iubim la fel de mult. Necondiționat.

Mami și tati te iubesc la nebunie!